Garduri de toate tipurile în Dâmbovița

Sub adâncimea de îngheț a zonei, ca apa înghețată din sol să nu ridice fundația. În jurul Târgoviștei asta înseamnă aproximativ 80–90 cm, iar spre dealuri, la Pucioasa sau Fieni, se coboară mai mult. Sub beton așezăm 10–15 cm de balast compactat, care drenează apa în loc să o țină lipită de fundație. Adâncimea finală o stabilim după ce vedem terenul: pe argilă sau pe umplutură recentă se sapă mai adânc și se armează mai serios decât pe teren pietros. Un stâlp doar înfipt în pământ, chiar betonat superficial la gură, se strâmbă după câteva cicluri de îngheț-dezgheț, iar atunci gardul nu se îndreaptă, se reface.

Pentru gardul dinspre stradă se începe cu certificatul de urbanism, care spune ce înălțime și ce grad de transparență sunt admise pe strada respectivă, apoi se obține autorizația de construire. Multe primării cer partea de jos plină doar până la o anumită înălțime, restul transparent. Pentru împrejmuirea dintre proprietăți cerințele diferă de la o localitate la alta, deci întrebați la urbanismul primăriei înainte de a comanda materialul. Acordul vecinului este necesar când gardul se ridică pe axul limitei, adică pe jumătate din terenul lui. Dacă îl construiți integral în interiorul terenului dumneavoastră, nu aveți nevoie de semnătura nimănui — dar luați oricum acordul în scris, pentru că memoria vecinilor se schimbă după ce se toarnă betonul.

Betonul dă intimitate totală și nu cere aproape nimic ca întreținere, dar este greu, prinde vânt ca o velă și de aceea cere cea mai serioasă fundație dintre toate. Panourile bordurate sunt varianta cea mai ieftină care chiar rezistă mulți ani, cu condiția să nu tăiați stratul de zinc și plastifiere; în schimb vă lasă curtea la vedere. Gardul metalic cu șipcă sau lamele stă la mijloc: alegeți cât lasă să se vadă, dar durata lui depinde de pregătirea suprafeței, nu de grosimea țevii. Lemnul arată cel mai bine și cere cel mai mult: lazură reluată periodic și zero contact cu pământul.

Batanta costă mai puțin și se montează mai repede, dar are nevoie de spațiu liber în curte cât lungimea canatului și devine incomodă pe alee în pantă, unde canatul se freacă de pavaj sau se blochează în zăpadă. Culisanta autoportantă nu ocupă spațiul de manevră al mașinii și trece peste zăpadă, însă cere un lucru pe care mulți îl află târziu: loc liber lateral, de-a lungul gardului, cât deschiderea plus încă circa jumătate din ea, plus o platformă de fundație pentru contragreutate. Dacă intrarea este lipită de casă sau de gardul vecinului, decizia este luată de teren, nu de preferință.

Alimentare de 220 V adusă până la stâlpul porții prin tub de protecție îngropat, plus un tub separat pentru cablurile de comandă până la fotocelule și la interfon. Toate acestea se pun în pământ înainte de a turna aleea sau de a monta pavajul, altfel se sparge ce e deja făcut. Fotocelulele se montează față în față, la aproximativ 50 cm de sol, ca să prindă un copil sau o bordură de trotuar, nu doar mașina. Și un lucru care se uită des: automatizarea nu repară o poartă montată strâmb. Motorul va forța până rupe balamaua sau tocește cremaliera, așa că poarta se reglează perfect manual înainte de a primi motor.

Se execută în trepte: soclul coboară în praguri, iar panourile rămân orizontale, fiecare decalat față de vecinul lui. Pragurile se calculează astfel încât diferența de nivel să se împartă egal, nu să rămână o treaptă uriașă la final. Mai există un aspect pe care lumea îl descoperă abia la prima ploaie mare: un soclu continuu turnat de-a curmezișul pantei se comportă ca un baraj și adună apa în curtea de deasupra, a dumneavoastră sau a vecinului. De aceea lăsăm goluri de scurgere în soclu sau conducem apa printr-o rigolă, ca gardul să oprească privirile, nu apa de ploaie.